A vazut-o cineva pe Oana?

Povestind Bucureştiul revine cu un nou concurs. De data aceasta vă invităm să colecţionaţi alături de noi zidurile tatuate ale capitalei şi să ne imaginăm împreună poveşti despre ele

(o producţie Asociaţia Epsilon III)



_{Later edit: Varianta mea de bucureştire mai jos}

Oana + Ionuţ = it’s complicated

Te trezeşti dimineaţă, te freci la ochi, te ridici în fund pe marginea patului, îţi scarpini pisica pe de după o ureche, şi trebuie să reîncepi coregrafia. Faci ceaiul, prăjeşti pâinea, fugi la duş, bei ceaiul prea fierbinte şi mănânci pâinea rece, te îmbraci cu ce te-ai îmbrăcat şi ieri, mai scarpini o dată pisica pe după ureche şi ieşi.

Cobori la metrou, prinzi loc, încerci să citeşti ceva, un copil vorbeşte franceză cu maică-sa, te uiţi la ceas, nu ai timp acum, poate diseară. Din metrou sari în 386, te uiţi din nou la ceas, ba poate aveai timp, ba mai degrabă nu, nu contează, oricum momentul e ratat. Te uiţi în direcţia lui de la aceleaşi câteva străzi distanţă ca în fiecare dimineaţă, dar ţi-e greaţă, nu-ţi prieşte micul dejun aşa devreme, nici nu ştii de ce te mai chinuieşti să mănânci, îţi pui căştile ca să-ţi astupe gândurile pentru că nu ai stomacul pentru gândurile astea chiar acum...

„Bună dimineaţa”

„Da, sigur că da”

„Încă nu”

„Imediat”

„La revedere”

„Pe mâine”

Sari din 386 la staţia de unde ştii deja că nu va mai înainta decât cu 2 milimetri pe minut. Ai timp, dacă mergi pe jos, să te hotărăşti dacă treci azi pe-acolo sau nu. Poate nu. Pui căştile, dai mai tare, dai mai încet, le scoţi, nu există stare pentru nimic zilele astea... mai bine ai avea şi tu baterii să le pui şi să le scoţi când pofteşti, când e nevoie.

Inscripţia e tot acolo, ninsă, plouată, bătută de soare şi de fiecare dată când treci prin faţa ei ţi se pare că toată lumea de pe stradă ştie că tu eşti fata de pe perete, în văzul tuturor, că vecinul de vizavi probabil a văzut tot, şi cum v-aţi întâlnit prima oară, şi cum zâmbeaţi amândoi ca proştii, şi cum el a venit, a stat o oră, apoi a făcut inscripţia aia pentru că altfel nu ar fi avut cum să-ţi mai spună ceva, şi că tu ai venit şi te-ai holbat la ea cu orele în dimineaţa următoare, când erai sigură că el nu are cum să fie acolo, şi cum treci pe lângă ea în fiecare seară, şi cum, şi cum. Şi probabil se distrează copios pe seama voastră. Probabil are pe cineva în casă căruia îi spune de fiecare dată „Iar trece fraierul ăla pe la zid să vadă dacă i-a răspuns mironosiţa” Şi tot aşa. Chiar, oare mai trece?